Est News

Tot mai multe persoane intoxicate cu ciupercile culese din pădure

Atenție la ce fel de ciuperci consumați! Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor atrage atenţia populaţiei asupra riscurilor asociate consumului de ciuperci din surse neautorizate, având în vedere ploile care favorizează apariţia ciupercilor în mediu natural şi numeroasele cazuri de intoxicaţii înregistrate recent la Urgenţe.

„Recoltarea ciupercilor din pădure, în mod neorganizat, sau achiziţionarea de la culegătorii care le comercializează în pieţe implică riscuri importante asupra sănătăţii, deoarece îşi pot face apariţia exemplarele din speciile de ciuperci otrăvitoare, care generează intoxicaţii acute la consumatori. Toxicitatea ciupercilor otrăvitoare nu poate fi redusă prin fierbere, uscare sau macerare în oţet. De asemenea, îndepărtarea cuticulei nu diminuează toxicitatea. Foarte important de ştiut este faptul că nu există nici un test simplu care să permită recunoaşterea imediată a unei specii toxice. Identificarea unei ciuperci otrăvitoare nu poate fi făcută decât de un specialist”, se arată în comunicatul DSP Bihor.

Potrivit sursei citate, în ţara noastră sunt cunoscute peste 1.600 specii de ciuperci superioare, ciuperci cu „pălărie”, al căror diametru este mai mare de 4 mm. Dintre acestea, aproximativ 400 sunt comestibile şi peste 200 specii sunt sigur toxice. De multe ori, precizează directoarea DSP Bihor, medicul Daniela Rahotă, ciupercile necomestibile se pot confunda uşor cu cele comestibile.

Semnele intoxicaţiei diferă în funcţie de tipul de ciuperci consumate şi apar la minim 15 minute până la 12 ore, sau chiar mai mult, de la ingestie şi se manifestă prin greţuri, vărsături, tulburări intestinale, scăderea tensiunii arteriale, halucinaţii, tulburări nervoase, salivaţie abundentă, lăcrimare, micşorarea pupilei, dureri abdominale, scăderea pulsului, transpiraţii.

În formele severe se instalează insuficienţa hepato-renală, comă cu evoluţie fatală, deces. În cazul apariţiei unora din aceste semne este necesară prezentarea imediată la unităţile de Primiri Urgenţe din spitale sau apelarea Serviciului de Ambulanţă. Apariţia simptomelor la interval mai mare de 6 ore de la consum are prognostic grav, iar tulburările digestive, frecvent prezente, au consecinţe grave, potenţial fatale în special la copil şi vârstnic.

 

 

Exit mobile version