Șeful secţiei de Chirurgie Cardiovasculară a Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara, medicul Marinel Gașpar, a fost reținut pentru 24 de ore pentru luare de mită, după ce a cerut și primit de la pacienți sume de bani cuprinse între 100 și 2.000 de euro, informează un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus, prin ordonanţă, reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului Marinel Gaşpar, pentru luare de mită în formă continuată (6 acte materiale). Faţă de acesta a început şi urmărirea penală, marţi urmând să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, cu propunere de arestare preventivă.
„În fapt, s-a reţinut că în perioada 19 – 26 septembrie, în calitate de medic – şef Secţie Cardiologie, în cadrul unei unităţi spitaliceşti din Timişoara în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul ar fi pretins, indirect şi primit, de la şase pacienţi sau de la aparţinători ai acestora, sume de bani, în lei sau în valută, cuprinse între 100 euro şi 2.000 euro, în legătură cu activitatea desfăşurată conform atribuţiilor de serviciu”, arată în comunicatul citat.