de Dănuț CIOBANU
SC Gaz Est Vaslui are asigurate stocurile de gaze pentru iarna care se apropie. În acest moment, stocul înmagazinat este de 137%. În ceea ce privește valoarea facturilor, până în anul viitor tarifele la gaze pentru abonații casnici și noncasnici sunt plafonate. Diferența la factură o va face consumul, unde abonații ar trebui să fie mai echilibrați și să elimine toate pierderile.
SC Gaz Est Vaslui are asigurate stocurile de gaze naturale pentru sezonul rece. Deja în ultimele zile cu temperaturi scăzute s-a înregistrat un consum mai mare de gaze, iar societatea s-a pregătit din timp pentru asigurarea rezervelor de gaze pentru iarna care se apropie. Prin urmare, atât abonații casnici cât și serviciile esențiale nu vor avea nicio restricție în alimentarea cu gaze
Adrian Tighici, directorul Gaz Est Vaslui, a precizat că încă din anul trecut s-au făcut toate diligențele pentru încheierea contractelor, deoarece s-a anticipat cumva declanșarea crizei energetice.
„Pot să vă spun cu certitudine că la această dată avem 137% stoc înmagazinat. Ne pregătim, pentru că este posibil să fie o iarnă mai dificilă din punct de vedere termic, dar și al fluxurilor de energie la nivel național sau european. În această conjunctură sunt probleme cu alimentarea de gaze din import. Nici noi nu avem necesarul de gaze pentru iarnă și va trebui să importăm gaze”, a spus Adrian Tighici.
Cât privește prețul la gaze, în prezent tarifele sunt plafonate atât pentru abonații casnici, cât și noncasnici. Conform OUG nr. 119 de la 1 septembrie 2022 și până la 31 august 2023 prețul la abonații casnici este de 310 lei, iar la cei noncasnici de 370 de lei.
„În această perioadă nu vor fi modificări de prețuri. Facturile pot fi mari în funcție de cât se consumă. Am observat că, în general, se consumă pentru asigurarea confortului în casă. Trebuie să fim un pic mai echilibrați și cumpătați cu consumul. Nu spune nimeni să fim exagerați în sensul acesta. Să se asigure confortul de 20 – 22 de grade, dar trebuie eliminate acele pierderi până la urmă”, a explicat Adrian Tighici.
Reducerea pierderilor constă în aerisirea camerelor pe o perioadă mai mică de timp, menținerea temperaturii la maxim 22 de grade, schimbarea centralelor vechi cu alte echipamente moderne. În acest fel se poate reduce un 10% din consum fără a se simți niciun fel de restricție, pentru că un consum mai mic se traduce într-o factură mai mică de plată.