La Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” se desfăşoară cea de-a 45-a ediţie a Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice ”Acta Moldaviae Meridionalis”.
Ediţia din acest an a sesiunii naţionale de comunicări ştiinţifice ”Acta Moldaviae Meridionalis” a adunat la Vaslui peste 100 de istorici, cercetători, cadre universitare, personalități remarcabile din mediul academic.
La momentul deschiderii, Consiliul Județean Vaslui a fost reprezentat de vicepreședintele Ciprian Trifan, care a transmis un mesaj de bun venit invitaților și le-a urat mult succes tuturor participanților la eveniment.
Startul a fost dat de vernisajul a două expoziții. Mai întâi a fost vernisată expoziția „Regina Maria la Bran – gusturi și atmosferă regală”, realizată în colaborare cu Muzeul Național Bran.
Expoziția marchează, astfel, Centenarul Încoronării de la Alba Iulia a regelui Ferdinand I al României și a reginei Maria a României.
Vasluienii au ocazia să admire o parte dintre obiectele care au aparținut celei mai iubite suverane a țării noastre și care au decorat în perioada interbelică interioarele Castelului Bran.
Cea de-a doua expoziție, intitulată „De-a lungul timpului – chipuri și războaie”, cuprinde lucrări de artă plastică din patrimoniul Muzeului Județean Vaslui.
Lucrările redau portretele personalităților vremii, dar și numeroase compoziții ce reflectă efortul armatei române în conflagrațiile europene.
Seria de comunicări în plen a debutat cu prezentările profesorului universitar dr. Cătălin Turliuc, din partea Institutului de istorie „A. D. Xenopol” Iași, și col. (rz) Mihai Hodorogea din București.
Programul zilei a mai cuprins lansări și prezentări de cărți și reviste.
Discuţiile la simpozion continuă pe secţiuni, la care participă profesori universitari, istorici şi muzeografi din ţară.
sursa: Consiliul Județean Vaslui