Est News

Rețeaua „Grijă de mamă” – Cursuri pentru îmbunătățirea accesului la asistență medicală și a sprijinului pentru mame și copii

Începând din august 2022, Asociația Moașelor Independente (AMI) furnizează, ca parte a Proiectului „Rețea de sprijin pentru sănătatea reproducerii și creșterea accesului la îngrijire pediatrică pentru femeile și copiii refugiați”, derulat cu sprijinul tehnic și financiar al UNICEF în România, servicii medicale pentru femei și mame refugiate din Ucraina, consultații pentru nou-născuți, educație pre și postnatală. De asemenea, tot ca parte a proiectului care se va derula până în iulie 2023, AMI va oferi consultanță pentru alăptare, consultații și vaccinare pentru copiii refugiați în București, sprijin și îndrumare pentru accesarea serviciilor medicale, informare și call center pentru sănătatea reproducerii și prevenirea violenței de gen, activități recreative pentru copii, servicii de traducere și suport juridic pentru refugiați, precum și cursuri dedicate personalului medical.

Din această lună, Asociația Moașelor Independente organizează cursuri de pregătire pentru medici, moașe, asistenți medicali din îngrijirea primară și maternități -să lucreze direct cu femeile și copiii, inclusiv refugiați în România, fiind prima inițiativă de acest gen care aduce împreună profesioniști medicali din îngrijirea primară, secundară și terțiară. Cursurile de pregătire se adresează medicilor de familie, asistentelor medicale din îngrijirea primară, medicilor rezidenți de obstetrică-ginecologie și neonatologie,
moașelor, asistentelor medicale de neonatologie și de obstetrică-ginecologie și se desfășoară în perioada septembrie 2022 – martie 2023, în șase orașe din România (București, Constanța, Brașov, Vaslui, Suceava, Iași).

Sesiunile de curs vor fi susținute cu sprijinul a opt specialiști – medici neonatologi, moașe, experți în alfabetizare în sănătate, psihologie, consultanți în alăptare (IBCLC), sănătate publică, respectiv în combaterea violenței sexuale și de gen – și vor fi organizate pentru 250 de participanți.

Totodată, în cadrul proiectului, echipele de specialiști vor avea întâlniri legate de activitatea de formare cu reprezentanți ai medicilor de familie, reprezentanți ai asistenților medicali și moașelor, ai Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, ai direcțiilor de sănătate publică, ai autorităților locale și organizații ale societății civile.

 

„Rețeaua «Grijă de mamă» reunește furnizori de servicii medicale specializate și are drept obiectiv principal îmbunătățirea accesului la asistență medicală și a sprijinului pentru mame și copii, precum și creșterea accesului la îngrijire antenatală, educație pre și postnatală, sprijin pentru alăptare și vaccinare.

Aceasta este prima inițiativă de acest gen care aduce împreună profesioniști medicali din îngrijirea primară, secundară și terțiară și se desfășoară cu sprijinul UNICEF în România”, a declarat Irina Mateescu, moașă și coordonatoare a proiectului.

„Mamele refugiate din calea războiului din Ucraina au nevoie de toată susținerea noastră pentru a putea accesa serviciile necesare pentru ele și pentru bunăstarea copiilor lor. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să colaborăm cu parteneri instituționali, din societatea civilă și din mediul de afaceri, în vederea creșterii capacității furnizorilor de servicii. Proiectul la care lucrăm împreună cu Asociația Moașelor Independente este unul dintre cele mai bune exemple de acțiuni concrete de care vor benefica în final nu doar refugiații aflați în țară, ci și alte categorii vulnerabile din România, deoarece profesioniștii din domeniul medical vor fi mai bine pregătiți să le furnizeze serviciile de care au nevoie”, a declarat Anna Riatti, Reprezentanta UNICEF în România.

Pe lângă pregătirea universitară și profesională de specialitate, trainerii care susțin cursurile au beneficiat la rândul lor de formare de specialitate pentru dezvoltarea competențelor de facilitare și promovare a serviciilor dedicate mamelor și copiilor, inclusiv refugiați în România.

Cursurile se bazează pe cele mai noi și eficiente practici privind alfabetizarea în domeniul sănătății, măsurile de sănătate publică, educația prenatală și postnatală, consilierea și sprijinul în domeniul alăptării, îngrijirea medicală și prevenția pentru nou-născuți și copii, promovarea vaccinării pentru populația pediatrică din România, inclusiv refugiată și combaterea violenței sexuale și de gen.

Exit mobile version