Est News

Tânăr reținut de polițiștii bârlădeni. Adolescentul conducea beat un autoturism fără a deține permis

Polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut un tânăr, în vârstă de 18 ani, din Bârlad,  județul Vaslui, care ar fi condus un autoturism fără a poseda permis de conducere și sub influența alcoolului.

La data de 3 octombrie 2022, ora 23:40, un echipaj al Biroului Rutier Bârlad, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada A.I. Cuza din Bârlad, a depistat și oprit, în vederea verificării, un autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un tânăr, în vârstă de 18 ani, din aceeași localitate.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1.05 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Municipal Bârlad în vederea recoltării de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În data de 4 octombrie 2022, în baza probatoriului administrat, polițiștii bârlădeni l-au reținut pe tânăr pe o perioadă de 24 ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

 

Exit mobile version