Veste bună pentru bucureșteni! Noile tramvaie Astra Imperio ar putea intra în circulaţie din luna noiembrie, pe linia 41, a anunţat, joi, directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), Adrian Criţ.
„Aş expune un punct de vedere vizavi de transportul public local, pentru că dacă luăm în considerare expoziţia de astăzi şi ceea ce urmează în următoarele zece zile, cred că de bun augur şi chiar şi cu participarea Camerei de Comerţ şi Industrie a României, ar fi o expoziţie care ar trebui să vizeze transportul public din România. Pe de altă parte, aş dori să evidenţiez ceea ce se întâmplă în momentul de faţă în transportul public din Capitală. Aşa cum probabil aţi observat, la intrarea în clădire, în faţă, este expus noul tramvai Imperio, care va circula probabil începând de luna viitoare pe linia 41. Discutăm de un proiect cu o valoare de 890 milioane de lei, plus TVA. Este vorba despre o sută de tramvaie care vor circula în Bucureşti”, a declarat Criţ.
Potrivit sursei citate, la acest moment se lucrează la elaborarea studiilor de oportunitate pentru achiziţia a încă 200 de tramvaie, dintre care 20 bi-direcţionale.