Copiii salută adoptarea proiectului de lege „Fără prădători de copii pe buletinele de vot” de către Parlamentul României, care a fost modificat și extins la toate categoriile de infractori, proiect generat de propunerea legislativă inițială a organizației prin care persoanele care au comis infracțiuni împotriva vieții copiilor, viol, pornografie infantilă, trafic de copii, rele tratamente ori altele nu mai pot candida pentru funcții publice.
Amintim că pe parcursul anului 2021, 15.925 de copii români au fost supuși unei forme de abuz, dintre care 1.561 cazuri de abuz fizic, 2.171 cazuri de abuz emoțional, în vreme ce în 1.349 de cazuri a fost vorba despre de abuz sexual; din totalitatea cazurilor semnalate, a fost demarată urmărirea penală pentru 1.990, potrivit celor mai recente date ale ANPDCA. Combaterea abuzului asupra copilului, în diferitele lui forme, rămâne una dintre mizele majore ale Organizației Salvați Copiii România.
„Inițial, proiectul de lege propus de Salvați Copiii făcea referire la protecția copiilor împotriva celor care au comis fapte penale, victime fiind copiii. Salutăm extinderea cercului de persoane cărora le va fi interzisă participarea la alegeri. Acum, nu doar copiii, ci noi toți vom fi protejați, astfel încât comunitățile să nu mai poată fi conduse de persoane condamnate penal. E o reparație nu doar morală, ci și constituțională.”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizației Salvaţi Copiii România.
Originea actualelor reglementări
Proiectul de lege anterior a fost elaborat la inițiativa Organizației Salvați Copiii, inițiatori fiind trei deputați (Monica-Elena Berescu, Diana Stoica și Dragoș Cătălin Teniță), pe baza raportului organizației transmis în 12 mai 2021 Președinției, Guvernului și celor două camere ale Parlamentului României, în care solicitam o mai bună protecție a copilului în fața abuzurilor fizice și sexuale, respectiv agresiunilor sexuale și înăsprirea pedepselor pentru o serie de infracțiuni contra libertății și integrității sexuale cu victime minori. Acest raport pornea de la cazurile prezentate în mass-media, precum cel al lui Bogdan Davidescu care, deși condamnat la 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare pentru pornografie infantilă, a fost ales primar în comuna Șotrile, cu un mandat invalidat în primă instanță, mai apoi repus în poziția de primar prin decizia Tribunalului Prahova. Astfel de situații trebuie eliminate din viața politică a acestei țări.
Despre Organizaţia Salvaţi Copiii
De 32 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societatea și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viața acestora. Peste 2.920.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.