Est News

Băcăoanii pot experimenta simularea unor situații de urgență produse acasă

În acest an, cetățenii aflați în județul Bacău pot experimenta simularea unor situații de urgență produse acasă și care le pot pune viața în pericol.
Acest lucru este posibil cu ajutorul Centrului Mobil pentru Răspuns în Situații de Urgență și a cadrelor ISU Bacău instruite pentru a utiliza și prezenta simulatorul. Activitatea se va desfășura în perioada 14-16 octombrie a.c., în Piața Tricolorului, în intervalul 10:00-18:00.
Pentru îndeplinirea obiectivul său de formare a populaţiei, Centrul Mobil este dotat cu echipamente inteligente ce simulează diverse situaţii de urgenţă, incendii, situații meteo extreme sau chiar cutremure.
Folosind scenarii pentru prevenirea incendiilor, tehnologii de recunoaștere a pericolelor și efecte multimedia, Centrul Mobil este conceput astfel încât să poată asigura o învățare experențială prin deplasarea acestuia în diverse locuri din țară, crescând astfel accesibilitatea întregii populații la acest tip modern de învățare.
Cu această ocazie, băcăuanii vor putea identifica mai ușor posibilii factori de risc și vor avea oportunitatea să învețe modul de comportare în diferite situații de urgență.
Exit mobile version