Est News

Dumitru Buzatu, despre SJU Vaslui: Vrem un spital modernizat, medici foarte buni și servicii de calitate pentru pacienți

de Dănuț CIOBANU 

La Spitalul Județean de Urgență se derulează cele mai mari investiții din județul Vaslui. Cu fonduri europene sau cu bani de la bugetul local sunt în execuție noul ambulatoriu, extinderea UPU, Spitalizarea de zi etc. Autoritățile județene mizează pe finalizarea unor proiecte în acest an, obiectivul general al acestor investiții fiind un spital modernizat, medici foarte buni și servicii de calitate pentru pacienți. 

Spitalul Județean de Urgență (SJU) rămâne una din principalele platforme de dezvoltare de la nivelul județului Vaslui.

În primul rând, la unitatea de sănătate sunt în derulare mai multe investiții care se realizează cu fonduri europene nerambursabile. Astfel de obiective sunt noul ambulatoriu sau extinderea Unității de Primire Urgențe.

De asemenea, Consiliul Județean (CJ) Vaslui are în implementare o serie de proiecte finanțate din fonduri proprii, cum ar fi construcția clădirii dedicate Spitalizării de zi.

Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui, a spus că Spitalizarea de zi se apropie de final și, probabil, spre sfârșitul acestui an, obiectivul va fi ianugurat. În paralel, și execuția clădirii ambulatoriului care este finanțată prin CNI se apropie de finalizare, iar autoritățile locale așteaptă să deschidă și acest obiectiv.

Pe lângă cele două portofolii de investiții există proiecte care urmează să fie demarate, cum ar fi construirea unei morgi moderne la SJU Vaslui, dar și înființarea unei unități de paleație.

„Avem aplicația depusă pe PNRR pentru modernizare secțiilor de la Spitalul nr. 2 din Vaslui, din zona Traian. Așteptăm confirmarea și semnarea contractului de finanțare și pentru acest obiectiv”, a punctat Dumitru Buzatu.

Totodată, la SJU Vaslui sunt în execuție și alte investiții care au valori mai mici, proiecte care au ca rezultat final modernizarea unității de sănătate.

„Obiectivul nostru este să avem un spital modernizat, să avem medici foarte buni și să prestăm servicii de foarte bună calitate pentru pacienți”, a adăugat președintele CJ Vaslui.

Modernizare pe bani europeni 

SJU Vaslui a fost modernizat în totalitate printr-un proiect cu finanțare europeană, prin POR 2007-2013. Proiectul a avut o valoare totală de 69.135.863 lei, din care 66.635.181 lei a fost finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene și a Guvernului României, iar 2,5 milioane lei a reprezentat contribuția proprie a CJ Vaslui. Obiectivul general al proiectului a fost îmbunătățirea calității serviciilor medicale din județul Vaslui, precum și asigurarea unui acces egal al cețățenilor la serviciile de sănătate.

Proiectului „Reabilitarea, modernizarea și echiparea Spitalului Județean de Urgență Vaslui” a demarat în cursul anului 2010, când a fost semnat contractul de finanțare, și a fost finalizat în prima jumătate a anului 2017. Practic, în urma acestei infuzii de capital, SJU Vaslui a devenit una din cele mai moderne unități spitalicești din România.

Prin intermediul proiectului european s-au reabilitate corpurile A și B ale spitalului pe o suprafață totală de 10.000 metri pătrați și a unei suprafețe de 888 metri pătrați din corpul C. De asemenea, în spital au fost instalate șase lifturi noi, saloanele fiind dotate cu 497 paturi noi, mobilier modern, băi, sisteme de climatizare, console medicale cu iluminat individual, sistem de avertizare soră-bolnav etc.

Segmentul achizițiilor a constat în cumpărarea unui număr de 131 echipamente medicale: mese de operație, laparoscop, encefalograf computerizat, computer tomograf mamograf, echipamente noi la bucătăria și spălătoria spitalului etc.

 

 

Exit mobile version