Un bărbat în vârstă de 30 de ani din județul Olt a fost arestat după ce pe rețelele sociale au apărut imagini cu el lovindu-și cu bestialitate calul.
Bărbatul, din comuna Dobrosloveni, a fost reţinut de poliţişti pentru rănirea cu intenţie şi schingiuirea animalelor, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Claudia Radu. În cauză poliţiştii s-au sesizat din oficiu, după ce pe o reţea socială a apărut o înregistrare video cu animalul în timp ce era bătut de un bărbat.
„La data de 16 octombrie, Biroul pentru Protecţia Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt s-a sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că un bărbat ar fi exercitat acte de violenţă asupra unei cabaline, în comuna Dobrosloveni, judeţul Olt. Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 30 ani, din comuna Dobrosloveni, ar fi exercitat acte de violenţă asupra unei cabaline”, a precizat sursa citată, potrivit Agerpres.