Consiliul Județean (CJ) Vaslui va aproba numărul și cuantumul burselor școlare aferente anului școlar 2022-2023. Ca urmare a centralizării propunerilor primite de la unitățile de învătământ aflate sub autoritatea CJ-ului, pentru anul școlar 2022-2023 s-a solicitat un număr total de 490 de burse.
Aceste burse vor fi împărțite următoarelor unități de învățământ: Centrul Școlar de Educație Incluzivă ”C. Pufan” Vaslui; Centrul Școlar de Educație Incluzivă ”E. Polihroniade” Vaslui; Centrul Școlar de Educație Incluzivă Negrești; Școala Profesională Specială ”Sf. Ecaterina” Huși.
Pentru anul școlar 2022-2023, se propune menținerea cuantumurilor burselor la nivelul celor acordate în semestrul al II-lea al anului școlar 2021-2022, și anume: bursă de merit – 650 lei; bursa de studiu – 550 lei; bursă de ajutor social – 500 lei.
Fondurile necesare pentru acordarea de burse școlare în perioada septembrie – decembrie 2022 se ridică la nivelul sumei de 863 100 lei și sunt prevăzute în bugetul local al județului Vaslui pe anul 2022.
Bursele de care pot beneficia elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar sunt: burse de performanţă, burse de merit, burse de studiu şi burse de ajutor social.
Bursele de performanţă se acordă elevilor din învăţământul preuniversitar de stat şi particular înscrişi la cursurile cu frecvenţă, în funcţie de rezultatele la concursurile/competiţiile naţionale organizate de Ministerul Educaţiei sau la competiţiile sportive internaţionale la care participă loturile naţionale ale României.
Bursele de merit se acordă elevilor din clasele a VI-a – a XII-a de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat, în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură.
Bursele de studiu se acordă elevilor din clasele a V-a – a XII-a de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat, în funcţie de veniturile familiei şi de rezultatele obţinute la învăţătură.
(Dănuț CIOBANU)