Est News

51 de migranți ascunși în două mijloace de transport, depistați la PTF Nădlac II

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, au depistat cincizeci și unu de cetăţeni din diverse state, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport încărcate cu diverse bunuri.

* Azi dimineață, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto, pe ruta România-Franța.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, patruzeci și patru de cetăţeni din Bangladesh, Egipt, India, Tunisia și Turcia , ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat.

* Alt caz a fost înregistrat tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, unde, polițiștii de frontieră arădeni au efectuat controlul amănunțit unei autoutilitare conduse de un cetățean român. Conform documentelor de însoţire a mărfii, acesta transporta componente pentru calculatoare, pentru o societate comercială din Cehia.

Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse printre mărfurile transportate, şapte  persoane. La cercetări, colegii noștri au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 20 și 41 de ani.

În ambele cazuri polițiștii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Exit mobile version