Est News

Bucurie mare! 570 de biciclete au fost oferite gratis copiilor din comunele Vetrișoaia, Oșești și Pungești

Copiii de la clasele zero – a VIII-a din comuna Vetrișoaua au primit gratis biciclete. Este vorba de 185 de biciclete care au fost preluate de copiii cu vârsta între șase și 14 ani.

Corneliu Stângă, primarul comunei Vetrișoaia, a spus că sumele pentru achiziționarea bicicletelor provin din cadrul unui proiect european derulat pe Programul Operațional Capital Uman, demarat în anul 2018. Din cauza pandemiei de coronavirus unele activități prevăzute în cadrul proiectului nu s-au mai desfășurat și, astfel, au rămas banii pentru cumpărarea de biciclete.

Cum în cadrul acestui proiect comuna Vetrișoaia a avut ca parteneri alte două UAT-uri: comunele Oșești și Pungești și în aceste comunități au fost oferite biciclete gratuit la copii. În total au fost repartizate nu mai puțin de 570 de biciclete.

„Toată lumea e foarte bucuroasă și fericită. Dar urmează o perioadă de rezponsabilizare a copiilor și părinților, pentru că dorința este mare să se plimbe, dar trebuie să aibă grijă. În acest sens, avem o colaborare cu Biroul Rutier Huși, prin care urmărim educarea rutieră a copiilor”, a explicat Corneliu Stângă.

(Dănuț CIOBANU)

Exit mobile version