InfoCons – Asociație Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România reprezentată de domnul Președinte Sorin Mierlea a încheiat un Protocol cu Ministerul Energiei, reprezentat prin domnul Ministru Virgil Daniel Popescu ce are ca scop organizarea de campanii de informare și de motivare, de interes național, a consumatorilor mici, medii și mari de energie, inclusiv casnici, pentru utilizarea eficientă a energiei.
Ministerul Energiei cu atribuții legale privind promovarea programelor de eficiență energetică la consumatorii finali și Asociația InfoCons ce activează în aplicarea principiilor parteneriatului social, cooperării și transparenței au convenit la consultarea și susținerea reciprocă în inițierea și derularea de Programe și campanii de informare și de educare a cetățenilor în domeniul energiei.
Prin Protocolul de Colaborarea se are în vedere realizarea supravegherii pieței în domeniul produselor electronice și electrocasnice:
-Mașini de spălat haine;
-Mașini de spălat vase;
-Frigidere;
-Uscătoare
-Televizioare și monitoare pentru computer;
Asociația Gratuită InfoCons va fi platforma ca va ajuta la o mai bună informare a consumatorilor cu privire la alegerea produselor din punctul de vedere al consumului de energie în contextul creșterii prețurilor.
Ministerul Energiei se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice, în subordinea Guvernului, care aplică strategia și Programul de guvernare în domeniul energetic și al resurselor energetice, în domeniile producției transportului, distribuției și furnizării energiei electrice și termice, inclusiv a energiei din surse regenerabile/verzi, hidrogen sau alte surse alternative/neconvenționale de energie, în domeniul exploatării, procesării, transportului distribuției și valorificării resurselor minerale energetice/hidrocarburi, on – shore sau off – shore, cărbune, uraniu, petrol și gaze naturale și derivate ale acestora, în domeniul nuclear civil al gestionării deșeurilor radioactive și al managementului apei grele, în domeniul întreținerii și verificărilor tehnice periodice ale echipamentelor energetice, în domeniul eficienței energetice și al pactului ecologic „Green Deal”, în concordanță cu cerințele economiei de piață și pentru stimularea inițiativei operatorilor economici.
InfoCons – Asociatie Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania (www.infocons.ro ), a fost înființată în anul 2003 pentru a veni în întâmpinarea nevoilor consumatorilor din România. Până în prezent a desfășurat și desfășoara o activitate neîntreruptă, bucurându-se de recunoaștere națională și internațională, fiind membră în diferite organizații, comisii consultative ale autorităților, grupuri de lucru, parteneră în programe naționale și internaționale. Asociația InfoCons este unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apară drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.
Prin semnarea Protocolului, cele două organizații confirmă o colaborare îndelungată și se angajează institutional să o dezvolte pe multiple planuri, în beneficiul cetățenilor din România.