Est News

Noua etichetare a laptelui și produselor lactate!

În conformitate cu noul proiect adoptat in data de 19 octombrie 2022, se interzice inscripționarea pe eticheta laptelui și produselor lactate a expresiei „Produs românesc” dacă produsul respectiv nu este obținut pe teritoriul național din materii prime de bază care provin 100% din fermele românești.

Produsele se vor comercializaîntr-un spațiu de prezentare și de vânzare bine delimitat, pe rafturi separate, a produselor pe bază de lapte cu adaos de alte grăsimi și/ sau proteine altele decât cele lactate.

Prin actul normativ se aplică aceste prevederi și în cazul produselor la prepararea cărora sau utilizat produse pe bază de lapte cu adaos de grăsimi şi/sau proteine altele decât cele lactate, precum:

-meniurilor și rețetelor mâncărurilor;

-produselor de patiserie, pizzerie, fast-food și de cofetărie;

-produselor culinare din alimentația publică.

Meniurile restaurantelor vor menționa, conform actului normativ, toate produsele lactate fabricate cu grăsimi şi/sau proteine, altele decât cele lactate folosite ca atare sau în combinaţii sau ca ingrediente în produsele de bază folosite în reţete.

 

Totodată, prin proiect se mai stabilește interzicerea utilizarea denumirilor de lapte sau produse lactate pe etichetele:

-produselor finite;

-mâncărurilor;

-produselor de patiserie, pizzerie, fast-food

-produse culinare din alimentația publică

care au în compoziția lor ingrediente care nu sunt încadrate în definițiile laptelui și produselor lactate.

„În cazul în care produsul finit conţine amestecuri de lapte şi produse lactate cu produse pe bază de lapte cu adaos de grăsimi şi/sau proteine altele decât cele lactate, se va menţiona pe etichetă procentul acestora, mai prevede proiectul.”

Prevederile legii se aplică inclusiv operatorilor economici înregistrați la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor care comercializează produsele lactate prin rețelele comercială, însă nu se aplică producătorilor agricoli, care sunt persoane fizice, care obțin aceste produse în propria gospodărie/fermă, care depășesc necesarul de consum propriu și sunt destinate vânzării pe piață.

 

De asemenea, se înființează Observatorul Laptelui și Produselor Lactate, la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în cadrul direcției de specialitate.

Observatorul Laptelui și Produselor Lactate va avea în vizor piața produselor lactate și piața laptelui de:

-vacă;

-bivoliță;

-oaie;

-capră

 

Aplicația InfoCons redă direct pe telefonul mobil ingredientele, numărul și tipul aditivilor alimentari (într-un limbaj ușor de înțeles), cantitatea de zahăr, cantitatea de sare, alergenii și caloriile – informații care de cele mai multe ori sunt scrise foarte mic , într-un limbaj mult prea tehnic sau sunt produse a căror etichetă nu mai este vizibilă, în special cele congelate. În urma scanării, consumatorii pot acorda stele de la 1 la 5 produsului.

Exit mobile version