Est News

Comercializarea produselor din tutun a intrat în atenția Poliției Economice Vaslui

Zilele trecute, polițiștii de investigare a criminalităţii economice, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui,  au desfășurat activități pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului. 

În perioada 15 – 16 octombrie 2022, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au efectuate controale la agenți economici din județul Vaslui, ce au avut drept scop prevenirea și combaterea faptelor negative din sfera comerțului, cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului, în scopul diminuării impactului negativ asupra bugetului consolidat al statului, mecanismelor de funcționare ale pieței legale și eliminării concurenței neloiale.

Totodată, s-a acționat și pentru prevenirea, descoperirea și combaterea infracțiunilor din domeniul proprietății intelectuale și al transportului și comercializării produselor din tutun.

Cu ocazia activităților desfășurate, au fost verificați 61 de agenți economici, și a fost constatată săvârșirea a trei infracțiuni, una de înșelăciune, prevăzută de Codul Penal, una de contrabandă prevăzută de Legea 86/2006 și una din domeniul drepturilor asupra mărcilor și indicațiilor geografice, prevăzută de Legea 84/1998.

În urma activităților derulate, au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 69. 000 de lei.

Dintre acestea, 15 au fost aplicate pentru abateri prevăzute şi sancţionate de O.U.G. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 13 sancțiuni pentru abateri prevăzute de Legii 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, 4 sancțiuni pentru abateri prevăzute și sancționate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, 7 sancțiuni prevăzute de O.G. 99 din 2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață și 9 sancțiuni prevăzute de alte acte normative.

Totodată, au fost confiscați peste 2.500 de lei și indisponibilizate bunuri pentru care nu au putut fi prezentate documente justificative, în valoare de 950 de lei.

 

Exit mobile version