Piața neagră a țigaretelor a crescut în septembrie cu 1 p.p. până la 7,1% din totalul consumului, comparativ cu 6,1% în iulie, conform studiului realizat de compania de cercetare Novel.
În luna septembrie, piața neagră a crescut la nivel național cu 1 p.p. față de iulie. Cea mai mare creștere se înregistrează în nord-est, cu 9,1 p.p. până la 22,4%, regiunea continuând să fie cea mai afectată de comerțul ilegal cu țigarete. O majorare semnificativă este notată în București, cu 4,9 p.p. până la 7,6%. Pe de altă parte, în nord-vest se înregistrează o scădere de 3,2 p.p. până la 5,4%. Din punct de vedere al provenienței produselor de pe piața neagră, categoria „cheap whites” deține cea mai mare pondere, de 40%, cu un avans de 2,1 p.p. față de iulie. Moldova se află în ușoară creștere, iar Ucraina și Serbia se situează la nivel relativ constant.”, a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research.
”Nivelul pieței ilicite se menține redus și, deși eforturile contrabandiștilor sunt limitate doar de imaginație, în primele nouă luni ale anului autoritățile au reușit să oprească peste 60 de milioane de țigarete de contrabandă, cu o valoare de circa 36 de milioane de lei, să ajungă pe piața neagră, conform datelor centralizate pe platforma Stop Contrabanda. Noi ne dorim să rămânem un partener de nădejde al autorităților în combaterea traficului ilicit, iar cele 300 de camere de supraveghere donate recent Poliției Române de Frontieră de către BAT România, în plus față de cele 250 donate anul trecut, sunt o dovadă a acestui angajament. Astfel, 500 de kilometri de graniță pot fi monitorizați mai facil, lucru care va contribui, sperăm, la menținerea unui nivel scăzut al pieței negre. În acest fel va câștiga toată lumea: bugetul statului, companiile corecte și, mai ales, cetățenii care vor fi protejați atât de produse nesupuse vreunui control de calitate, cât și de rețelele de crimă organizată”, a declarat Ileana Dumitru, Director juridic și relații publice al Ariei Europa centrală și de sud, BAT.
„Această creștere a comerțului ilegal arată că sunt necesare în continuare eforturi susținute din partea autorităților, în parteneriat cu contribuabilii corecți, pentru combaterea pieței negre. Recent, am lansat la Albița valul al doilea al campaniei „Contrabanda e boală grea”, care se va desfășura pentru prima dată în parteneriat nu doar cu autoritățile de aplicare a legii din România, ci și cu cele din Republica Moldova, simultan, pe ambele maluri ale Prutului. Derulăm astfel de campanii de conștientizare a cauzelor și efectelor comerțului ilicit, în parteneriat cu autoritățile, încă din 2010, când contrabanda atinsese în România nivelul de 36,2%, ca urmare a unor creșteri record de accize, care au dus la explozia prețurilor pe piața legală și implozia veniturilor bugetare. Sperăm ca Guvernul și Parlamentul din Moldova să nu facă aceeași greșeală, fiindcă o creștere bruscă și nesustenabilă a taxelor arată bine doar în proiecția pe hârtie, iar în realitate lipsa predictibilității se traduce întotdeauna prin perturbarea pieței legale, creșterea contrabandei și pierderi substanțiale la buget, plus eforturi și cheltuieli sporite din partea autorităților de aplicare a legii”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova și Bulgaria.
„Cu toate că se află în ușoară creștere, în România contrabanda este în continuare la un nivel aflat sub media europeană, de 10%. Aceasta se datorează în primul rând colaborării între industrie și autorități în combaterea traficului ilicit cu produse din tutun. Dacă în 2019, piața neagră reprezenta 14% din consumul total, astăzi fenomenul infracțional a fost redus la jumătate. Securizarea frontierelor nu este însă o misiune ușoară, mai ales că suntem țara cu cea mai extinsă graniță externă a Uniunii Europene după Finlanda. Sprijinim în continuare autoritățile române în toate acțiunile care au în centru combaterea comerțului ilicit prin proiecte concrete, derulate împreună cu Inspectoratul General al Poliției Române și SELEC. Rămânem un partener de încredere al statului român, salutăm politica fiscală predictibilă de pe plan local, esențială pentru a nu stimula creșterea necontrolată a pieței negre și împreună găsim soluții eficiente pentru combaterea contrabandei.” a declarat Dragoș Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România.
„Actualul context economic, caracterizat de un nivel foarte mare al inflației și de creșterea prețurilor la utilități, pune presiune pe bugetul consumatorilor și este de așteptat ca tentația orientării către oferta mai ieftină, de pe piața neagră, să crească. În plus, România se află în proximitatea unui conflict armat, ceea ce complică situația la granițele țării. Ca urmare, este absolut necesar ca autoritățile de aplicare a legii să continue acțiunile de monitorizare și control al frontierelor, la fel de susținut ca și până acum. Rețelele de crimă organizată se adaptează noilor condiții, rutele de contrabandă cu țigarete putând fi reluate sau utilizate pentru trafic ilegal de arme, droguri sau persoane. Este un fapt pozitiv că în momentul de față eforturile Vămii, Poliției de Frontieră, Poliției, sunt susținute și de o politică fiscală echilibrată și de recentele îmbunătățiri ale cadrului legal privind contrabanda”, a declarat Adrian Pirau, Market Manager, Imperial Tobacco Distribution Romania.
„Una dintre principalele atribuții ale Autorității Vamale Române este securizarea bugetului statului român și al Uniunii Europene. În contextul în care țara noastră gestionează a doua cea mai mare frontieră externă a Uniunii Europene, Autoritatea Vamală Româna are un proiect ambițios de dotare a birourilor vamale de frontieră cu echipamente pentru controlul vamal nedistructiv, prin amplasarea acestora în punctele de trecere situate la frontierele non-UE, cu prioritate la granița de nord și est și în Portul Constanța. Pentru utilizarea adecvată şi eficientă a echipamentelor, se va asigura instruirea personalului din structurile vamale, inclusiv cu sprijinul unor administrații vamale din cadrul Uniunii Europene. Astfel, ne propunem să menținem contrabanda cu țigarete sub nivelul mediu din Uniunea Europeană. În acest sens, combaterea comerțului ilegal cu produse accizabile rămâne o prioritate, mai ales în contextul apropiatei aderări a României la Spațiul Schengen. Subliniem că în primele nouă luni ale anului 2022, echipele de supraveghere și control vamal de la nivel central, regional și local au confiscat un număr de 10,42 milioane de țigarete și peste 27 tone tutun de narghilea. Vom continua colaborarea la nivel instituțional, pe plan intern și extern, precum și cu companiile de tutun și ne vom desfășura activitatea cu aceeași eficiență și dedicare pentru combaterea contrabandei, evaziunii fiscale, a fraudelor vamale și fiscale”, a declarat Președintele Autorității Vamale Române, Bogdan Lari Mihei.
”Activitățile noastre se desfășoară în comun cu celelalte instituții competente și structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și au drept scop prevenirea și combaterea infracționalității săvârșite în domeniul traficului, prelucrării și comerțului ilegal cu țigarete și ale altor produse din tutun, în vederea diminuării impactului negativ asupra bugetului general consolidat al statului, a depistării mecanismelor de funcționare a pieței ilegale și a eliminării concurenței neloiale. Anul acesta, Poliția Română a desfășurat 159 de acțiuni la nivel local și 56 de acțiuni la nivel zonal, pentru prevenirea și combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun pe întreg teritoriul național. Eforturile polițiștilor, în anul 2022, s-au concretizat în indisponibilizarea și scoaterea de pe piața neagră a peste 25 de tone de tutun și aproximativ 55 de milioane de țigarete. Ne dorim ca traficul ilicit de țigarete să scadă și mai mult, acesta fiind într-un trend descendent, încă din anul 2021”, a declarat Directorul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, chestor de poliție Aurel Dobre.
În 2021, companiile de tutun au virat la bugetul statului peste 19,85 miliarde lei, în creștere cu 13% față de 2020.