Est News

Ministerul Apărării Naționale vrea să achiziționeze două elicoptere militare Airbus H215M

Ministerul Apărării Naționale a cerut Parlamentului să aprobe achiziția a două elicoptere militare Airbus H215M cu 150 de milioane de euro, potrivit unei cereri puse pe agenda biroului permanent al Camerei Deputaților. MApN arată că elicopterele trebuie să fie dotate cu capabilități de luptă la suprafață (armament și tehnică de luptă).

Vasile Dîncu, fostul ministru al Apărării, anunțase încă din luna iulie că planul de achiziţie al Armatei Române include submarine franceze Scorpène şi elicoptere franceze. Dîncu a anunţat că a fost semnată o scrisoare de intenţie cu ministrul francez al apărării în acest sens.

„Am semnat o scrisoare de intenţie cu ministrul francez al apărării pentru un viitor proiect şi am început în parlament procesul de aducere a noului echipament: este vorba de submarine Scorpene şi elicoptere. Aceasta este o scrisoare de intenţie făcută cu guvernul francez şi noi vrem să implementăm acest proiect”, a declarat Dîncu.

De asemenea, ministrul român al Apărării a declarat că lucrează la un proiect de lege care să prevadă termene mai scurte pentru procedurile de achiziţii publice pentru apărare.

Exit mobile version