566 de cazuri noi de COVID și un deces au fost raportate în ultima zi, potrivit buletinului publicat miercuri de Ministerul Sănătății.
În total, 876 de pacienți cu COVID sunt internați: 770 în secții (45 de minori) și 106 la ATI (2 copii). Dintre pacienții internați la Terapie Intensivă, 94 sunt nevaccinați.
Până astăzi, 67.169 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
În intervalul 25.10.2022 (10:00) – 26.10.2022 (10:00) a fost raportat de către INSP 1 deces (femeie), fără
decese raportate anterior intervalului de referință. Decesul a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 de ani. Pacientul decedat prezenta comorbidități și nu era vaccinat.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.647 teste RT-PCR (1.647 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.000 la cerere) și 11.100 teste rapide antigenice.