Est News

O tânără fără permis de conducere a ieșit la plimbare cu ATV-ul, care nu era înmatriculat

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.

La data de 21 octombrie 2022, ora 14:25, polițiștii Biroului Rutier Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au constatat că pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Vaslui, s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, în care au fost implicate două autoturisme înmatriculate în județele Vaslui, respectiv Iași.

După ce au procedat la testarea alcooscopică a ambilor conducători auto, polițiștii au constatat că unul dintre conducătorii auto, o femeie din localitatea/comuna Ferești, județul Vaslui, ce se deplasa cu autoturismul înmatriculat în Vaslui, avea o alcoolemie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma probatoriului administrat, în cursul zilei de 25 octombrie 2022, femeia de 43 de ani a fost prezentată Judecătoriei Vaslui, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

În data de 26 octombrie 2022, ora 16:00, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși, din cadrul Poliției Municipiului Huși, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul sătesc din localitatea Tăbălăești, comuna Bunești-Averești, județul Vaslui, au oprit, în trafic, pentru control, un ATV de condus de către o tânără în vârstă de 17 ani.

Cu ocazia interceptării și legitimării, s-a constatat că tânăra nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie. De asemenea, ATV-ul sus-menționat nu este înmatriculat.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de”conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere” și ” punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

 

Exit mobile version