Est News

Accident rutier în comuna Pungești! Un bărbat în vârstă de 22 de ani a decedat

Punctul de Lucru Ivănești, din cadrul Detașamentului de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare) și un echipaj specializat, pentru asigurarea măsurilor PSI, descarcerarea și degajarea victimei unui accident rutier produs în localitatea Siliștea, comuna Pungești. La fața locului s-a deplasat și o ambulanță SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă).

În accident a fost implicat un autoturism în care se afla o singură persoană.

La sosirea echipajelor de intervenție, în afara părții carosabile a fost găsit un autoturism grav avariat, conducătorul auto fiind încarcerat și în stare de inconștiență. Pompierii militari au extras victima, însă aceasta nu prezenta semne vitale, medicul de pe ambulanța SMURD fiind nevoit să declare decesul bărbatului în vârstă de 22 ani.

Cauza și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de instituțiile abilitate în acest sens.

Exit mobile version