Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale echipate cu modul pentru deblocare/descarcerare, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier produs în localitatea Zorleni.
La fața locului a fost deplasată și o ambulanță aparținând SAJ Vaslui. În accident au fost implicate trei autoturisme în care se aflau cinci persoane, între care și doi copii. Un al patrulea autoturism staționat, a fost lovit.
La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite patru autoturisme avariate, trei dintre victime necesitând îngrijiri medicale. Dintre aceștia, un bărbat a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad, acesta fiind diagnosticat cu traumatism de membru superior.
Cauza și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiști.