În perioada 26 – 28 octombrie 2022, inspectorul general al Poliției de Frontieră Române, comisar-șef de poliție Victor Ștefan IVAȘCU a participat, împreună cu șeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timișoara, chestor de poliţie Tiberiu GIUREA, la cea de-a 25-a conferință internațională a autorităților de frontieră – IBPC, organizată la Varșovia, Polonia, de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă la nivel european (FRONTEX).
Evenimentul a reunit aproape 260 de reprezentanți ai managementului superior din domeniul poliției de frontieră, din peste 70 de state din întreaga lume, oferind o platformă unică de discuții privind aspecte operaționale de interes comun. Anul acesta, tema conferinței a fost ”Planificarea în situații de urgență la frontiere”.
Lucrările conferinței au fost deschise de doamna Ylva Johansson, comisar european în domeniul afaceri interne, care a mulțumit ofițerilor Frontex pentru profesionalismul lor în ceea ce privește primirea refugiaților din Ucraina și pentru întreaga lor muncă la frontierele Uniunii Europene, apreciind că UE poate fi în siguranță, doar dacă vecinii și partenerii noștri sunt în siguranță.
Pe parcursul întâlnirii, inspectorul general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române a participat la sesiunile privind coordonarea, interdependența și multilateralismul; protecția migranților și a refugiaților; combaterea infracționalității transfrontaliere și a altor aspecte din activitatea specifică.
Discuțiile s-au concentrat pe nevoia de parteneriate în planificarea de urgență pentru a permite un proces rapid și eficient de răspuns la criză, lecțiile învățate și modalitățile de a merge înainte împreună.
Totodată, în ceea ce privește protecția migranților și a refugiaților, au fost abordate aspecte privind analiza modalităților de pregătire și răspuns la situații de criză în moduri care facilitează asigurarea protecţiei şi soluții pentru refugiați și migranți la frontiere.
Sesiunea de discuții referitoare la amenințările transfrontaliere pentru sănătate a avut în vedere analizarea modalităților de îmbunătățire, precum și capacitățile de pregătire și răspuns la punctele de intrare (porturi, aeroporturi și terestre) în prevenirea și combaterea acestor situații.
Nu în ultimul rând, participanții la conferința internațională s-au focusat pe modalitățile de a asigura continuitatea operațională a luptei împotriva criminalității transfrontaliere, inclusiv în situații de criză.
Reamintim faptul că Poliția de Frontieră Română este, încă din anul 2007, membru cu drepturi depline al Agenției Europene Frontex, fiind un partener important și apreciat pentru contribuția sa la managementul frontierelor externe ale Uniunii Europene.