Zilele trecute, polițiștii rutieri și de ordine publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au acționat, în mod special drumurile publice cu un risc rutier ridicat, pentru depistarea și aplicarea măsurilor legale față de conducătorii de vehicule care încalcă prevederile privind limitele legale de viteză, care conduc vehicule în timp ce se află sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, care conduc biciclete, căruțe sau care se deplasează în calitate de pietoni.
În cadrul activităților desfășurate pe drumurile publice din județul Vaslui, în ziua de 29 octombrie 2022, cei peste 60 de polițiștii participanți la acțiune au verificat peste 220 de vehicule și legitimat peste 300 de persoane.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat un număr de 159 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 70.690 lei, dintre acestea 155 fiind pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice și 4 pentru încălcări ale Legii 61/1991 – Republicată – (pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice). Astfel, 7 sancțiuni au fost aplicate pietonilor și 44 sancțiuni au fost aplicate bicicliștilor.
De asemenea, au fost reținute 15 de permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.
Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive.