Centrele urbane din județul Vaslui contabilizează un deficit serios în ceea ce privește spațiile verzi. Conform datelor Agenției pentru Protecția Mediului, doar Bârladul se apropie de nivelul minim recomandat de Uniunea Europeană (UE) de 26 m2/cap de locuitor (Bârlad – 25,45 m2/cap de locuitor). În restul orașelor situația este îngrijorătoare. Negrești – 11,88 m2/cap de locuitor, Huși- 8,39 m2/cap de locuitor, Vaslui – 6 m2/cap de locuitor.
Din păcate, Vasluiul înregistrează un minus important și la zonele acoperite cu pădure. Pentru a reface suprafețele forestiere, în ultimii ani, s-au implicat activ și autoritățile locale.
Toader Dima, primarul comunei Berezeni, a spus că la sfârșitul lunii martie 2022 a fost finalizată activitatea de împădurire pe o suprafață de 113 hectare. Plantarea de puieți a avut loc în cadrul unui program intitulat „Prima Împădurire”, program derulat de către Ministerul Agriculturii.
„Mă bucur că am reușit să mă țin de cuvânt și am terminat împădurirea în primele luni ale acestui an. Această suprafață plantată se alătură altor 146 de hectare cu pădure, care a fost finalizată anul trecut. Deci, avem aproape 300 de hectare de pădure pentru comuna Berezeni, pentru cei care se ocupă de agricultură. E o zonă unde a plouat foarte puțin, iar cu cei câțiva litri de precipitații nu cred că culturile agricole vor pleca bine. Ar trebui să mărim această suprafață de pădure pe Lunca Prutului, care să ne ajute foarte mult la așezarea climei”, a spus Toader Dima.
Terenul pe care s-a împădurit este situat la intrarea în comună dinspre municipiul Huși. După împădurire, urmează ca perioada de întreținere a suprafeței forestiere să fie de 12 ani.
(Dănuț CIOBANU)