Est News

WhatsApp lansează o funcție nouă care permite organizarea grupurilor într-unul mai mare

“Communities” aduce noi comenzi de administrare și suport pentru grupuri și subgrupuri, permite apeluri vocale și video cu până la 32 de participanți, dar și sondaje. Aceste caracteristici vor fi disponibile și în afara secțiunii “Communities”, însă nu și funcția care permite până la 1.024 de membri într-un grup, care va face rețeaua de mesagerie să semene cu un grup de Facebook.

Update-ul va fi disponibil în toată lumea în următoarele luni, atât pe Android, cât și pe iOS.

Practic, administratorii vor putea să reunească mai multe grupuri sub umbrela unuia mai mare de Communities. Acesta din urmă va fi structurat ca un grup principal, unde sunt postate doar anunțuri de interes, dar utilizatorii pot discuta pe subgrupuri, în funcție de propriile interese și subiecte. În acest fel, ei nu vor mai primi și mesajele de care nu sunt interesați.

Numerele de telefon ale participanților vor fi vizibile numai pentru administratori și pentru persoanele care le au deja salvate în agenda personală. Spre deosebire de grupurile de Facebook, acestea nu nu pot fi căutate, iar înscrierile se fac doar pe bază de invitație.

Exit mobile version