Est News

„Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România”, noua materie care va fi studiată de liceeni

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri Legea privind introducerea disciplinei „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România”. Propunerea legislativă prevede introducerea în curricula şcolară de liceu a cursului «Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România», transmite News.ro.

”După mai bine de treizeci de ani de la Revoluţia Română din 1989, devine absolut necesar ca elevii să beneficieze de o disciplină înscrisă în ciclul liceal, prin care să fie evocate schimbările de regim produse în decembrie 1989, datorate curajului iniţial al timişorenilor eroi care au pornit Revoluţia ca mişcare socială şi politică”, afirma prim-vicepreşedintele PNL Timiş, deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea, după votul din Parlament.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare introducerea în curricula şcolară/planurile-cadru de liceu a disciplinei „Istoria Revoluţiei de la Timişoara din 1989 şi a schimbării de regim din Decembrie 1989 în România”.

Exit mobile version