Asociația pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice lansează luni campania “Eficient și Solidar = Responsabil” prin care își propune înlocuirea a minim 100 000 becuri cu filament cu unele pe bază de LED care consumă de opt ori mai puțin pentru o calitate a iluminatului identică, potrivit unui comunicat de presă.
Campania se va derula în mediul rural din România și Republica Moldova cu sprijinul voluntarilor asociației.
Răzvan Nicolescu, președintele asociației și fost ministru al energiei, a declarat că “lansăm această campanie la începutul COP 27 care va avea loc în Egipt și care ne temem că nu va fi altceva decât un alt exercițiu de imagine. Vom merge în localități din mediu rural din România și Republica Moldova și vom înlocui becurile vechi ale oamenilor cu unele noi, mult mai eficiente, produse în România. Putem fi mult mai eficienți și prietenoși cu Planeta fără a renunța la confort. Este bine și pentru facturi. De asemenea, este nevoie să fim mai solidari ca oricând. Nu mai e timp de vorbe și povești. Fiecare dintre noi putem contribui la salvarea planetei.”