Tragedie fără margini, aseară, în Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți. acolo unde un copil de doar 13 ani şi-a găsit sfârşitul după ce a căzut în gol de la aproape 8 metri.
Băiatul învăța la un liceu din Drobeta-Turnu Severin, la secția de muzică, și avea rezultate remarcabile la concursuri și olimpiade școlare.
Familia și prietenii sunt în stare de șoc și nu își pot explica gestul extrem. Polițiștii din Mehedinți au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și face cercetări în acest caz, iar prima ipoteză pe care o iau în calcul anchetatorii este sinuciderea.
„La data de 7 noiembrie a.c., ora 22.50, Poliția Municipiului Drobeta-Turnu a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că nepotul său, în vârstă de 13 ani, s-a aruncat în gol de pe o clădire din municipiu. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică, care au constatat că cele sesizate se confirmă. În urma verificărilor efectuate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, s-a stabilit că, în jurul orei 21.00, minorul ar fi plecat de la locuința sa, unde locuia împreună cu părinții, spunându-le acestora că merge să se plimbe.
Ulterior, mama acestuia, văzând ca nu răspunde la telefon, a plecat în căutarea minorului, folosindu-se de o aplicație instalată pe telefonul lui, găsindu-l în curtea fostei maternități, cu răni vizibile la nivelul capului. De asemenea, la fața locului s-a prezentat un echipaj S.A.J., care a constatat decesul minorului. Trupul neînsuflețit a fost ridicat, în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cauzelor decesului. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Mehedinți.
sursa: observatornews.ro