George Șișcu
Deputat PNL de Tulcea în Parlamentul României
„Una dintre marile minciuni care se tot vântură în spațiul public de către formațiuni politice extremiste este că Uniunea Europeană ne impune să ne pierdem identitatea națională sau să nu mai dovedim patriotism față de țara noastră. Este, în mod evident, fals și de natură să stârnească în rândul românilor sentimente anti-europene, deși este tocmai inversul acțiunilor UE și a doctrinei sale.
Înainte de toate, blocul european la care am visat să aderăm după Revoluția din Decembrie 1989 a fost creat ca o piață comună, o uniune economică de pe urma căreia să beneficieze toți cetățenii continentului, fiecare stat urmând să își păstreze nealterată identitatea sa națională. „Unitate în diversitate” este un crez fundamental al Uniunii Europene, respectat în spirit și în formă. Jelania naționaliștilor de duzină care se plâng că Bruxelles-ul vrea să ne oblige să nu mai cântăm doine, să nu ne păstrăm nealterat folclorul sau basmele este absolut ridicolă. Cine a venit vreodată să ne interzică manifestările folclorice sau să ne cenzureze sentimentele patriotice?
Ca tulcean, provin dintr-un județ definit ca mozaic de etnii, o zonă în care conviețuiesc în pace nu mai puțin de 14 minorități. Suntem o mare familie care își onorează și serbează obiceiurile și tradițiile, la fel cum ne respectăm pe deplin religiile în care ne închinăm. Fiecare tulcean, indiferent de etnia din care provine, se simte la fel de român ca orice alt cetățean al acestei țări și este patriot cu adevărat. Numai că patriotismul se practică, nu se strigă peste gard. Este în suflet, nu exprimat la megafon!
O retorică naționalistă care nu ține cont de realitate, una care urmărește să dezbine în loc să unească, una care întoarce oamenii unii împotriva altora ne poate face enorm de mult rău. Poporul român a găsit tot timpul resursele necesare conviețuirii și armoniei. Și-a păstrat nealterate obiceiurile, iar astăzi, în libertate, integrați în Uniunea Europeană, ne ducem mai departe moștenirea culturală cu cea mai mare mândrie.
Azi circa 60% dintre cetățenii britanici și-ar fi dorit ca Brexitul să nu aibă loc. Dar au votat majoritar la un referendum pentru ieșirea Marii Britanii din UE după ce au fost intoxicați cu o propagandă mincinoasă despre relele la care Bruxelles-ul îi supune. Mai nou, și la noi se vântură minuni precum presupusa obligativitate de a mânca proteină provenită din insecte. O minciună sfruntată de tipul celor servite britanicilor în campania pentru Brexit. Toate statele europene sunt independente și democratice și nimeni nu ne impune nimic. Doar noi trebuie să ne impunem să gândim cu mintea noastră și să nu plecăm urechea la dezinformări.
Patriotismul este o obligație morală față de țara noastră și unul dintre cele mai frumoase sentimente pe care le poate nutri un român față de patria sa. Nimeni niciodată nu ni-l va putea lua și nimeni nici măcar nu încearcă așa ceva. Dar, când vremurile sunt tulburi, patrioți de ocazie, cu agendă politică ascunsă, ne vântură un naționalism de iz ceaușist. Știm ce-a însemnat ceaușismul atât de „patriotic”: foamete, neajunsuri de tot felul, frig în case. Era exact diferența dintre a enunța patriotismul și a-l pune în practică. Sub flamura patriotismului, regimul de dinainte de 1989 înfometa populația și o ținea pe întuneric!
Azi și aici vorbim despre viața noastră și nu putem permite nimănui să ne-o umbrească de dragul unor fantasme învelite în cele mai negre minciuni. Avem libertatea de a ne iubi țara, de a fi patrioți, de a munci pentru o Românie așa cum ne-o visăm fiecare. Și nu doar că avem libertatea, dar avem și datoria de a o face!”