Primăria Capitalei, prin Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), anunță că, în intervalele 17-18 noiembrie și 24-25 noiembrie, sterilizările din cadrul campaniei de sterilizări gratuite ale pisicilor de rasă comună fără deținător se vor realiza în sectorul 6, pe strada str. Răsadniței nr. 59, acolo unde va staționa Clinica veterinară mobilă Sache Vet Clinic, potrivit unui comunicat de presă.
Programările se fac telefonic la numărul 0751.596.199, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00-18:00. Pisicile pot fi aduse la sterilizat în intervalul orar 10:00-15:00.
Animalul nu trebuie hrănit înainte de operația de sterilizare, iar vârsta minimă pentru sterilizare este de 6 luni la femele și de 10 luni la masculi. Pisicile vor fi înapoiate în aceeași zi, cu recomandarea să petreacă o noapte în casă, urmând ca a doua zi să fie repuse în teritoriu. Pisicile care nu pot fi ținute în case vor rămâne în cabinetul Sache Vet.