Est News

Ajutor financiar de 200 de milioane euro pentru România din partea Comisiei Europene

Comisia Europeană a aprobat, vineri, o schemă de ajutoare în valoare de aproximativ 200 de milioane euro (985 milioane de lei) notificată de România pentru sprijinirea procesatorilor de produse agricole, în contextul războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, notează Agerpres.

Comisia a constatat că schema-cadru de ajutoare a României îndeplineşte condiţiile prevăzute în cadrul temporar de criză. În special, valoarea ajutorului nu va depăşi două milioane de euro per beneficiar, iar sprijinul se acordă până cel târziu la 31 decembrie 2023.

Comisia a concluzionat că schema de ajutoare acordată de România este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar de criză. Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Exit mobile version