Est News

Fără alcool la Cupa Mondială din Qatar

Printr-un anunț scurt, Federația Internațională de Fotbal (FIFA) a confirmat că alcoolul va fi interzis pe stadioanele pe care se vor disputa meciurile Cupei Mondiale 2022, precum și în împrejurimile acestora, într-o schimbare majoră și fără precedent, cu doar 48 de ore înainte de debutul turneului final din Qatar: “În urma discuțiilor dintre autoritățile țării gazdă și FIFA, a fost luată decizia de a concentra vânzarea de băuturi alcoolice în locurile speciale ale FIFA Fun Festival, precum și în alte destinații licențiate strict pentru fani, eliminând punctele de vânzare de bere din perimetrele stadioanelor de la Cupa Mondială Qatar 2022”, se arată în anunțul FIFA care mai precizează că va fi permisă pe stadion doar berea fără alcool.

Vânzarea de alcool este strict controlată în Qatar, o națiune musulmană conservatoare, dar organizatorii au promis că berea va fi disponibilă pe stadioane și în zonele alocate fanilor.

Până de curând, organizatorii au spus mereu că vor găsi o cale de mijloc între gusturile fanilor occidentali și cultura conservatoare a Qatarului.

Exit mobile version