de Dănuț CIOBANU
Guvernul a dat undă verde acordării unui sprijin financiar pentru culturile de toamnă calamitate de secetă. Despăgubirile sunt în cuantum maxim de 1.500 lei/ha aferent unui grad de afectare de 100%. În județul Vaslui seceta a pârjolit o suprafață totală de 40.637 hectare cu culturi de toamnă. Fermieiri locali au precizat că fără srijinul statului este foarte greu de reluat ciclul agricol.
Guvernul a aprobat o ordonanță pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat sub formă de grant financiar, acordat fermierilor care au înființat culturi în toamna anului 2021 ce au fost afectate de seceta. Prin acest act normativ se compensează parțial pierderile înregistrate de producătorii agricoli afectați de seceta pedologică accentuată, manifestată în aproape toate regiunile agricole ale țării
„Am încheiat procesul de evaluare, care a fost unul extrem de laborios din punct de vedere al constatării la fața locului și am reușit să asigurăm fondurile pentru sprijinul mult așteptat de fermierii afectați de seceta pedologică. Ne dorim ca aceste sume să îi ajute să își acopere o parte din cheltuieli și îi asigurăm că le suntem alături tot timpul, dar mai ales atunci când nevoia o cere”, a declarat Petre Daea, ministrul Agriculturii.
La nivel național, peste 16.000 de fermieri au fost afectați de seceta pedologică și circa 250.000 ha de culturi înființate în toamna anului 2021 au fost calamitate în grade diferite de afectare cuprinse între 30% și 100%.
Grantul financiar unitar este în cuantum maxim de 1.500 lei/ha aferent unui grad de afectare de 100% care este prevăzut în procesul – verbal de constatare și evaluare a pagubelor.
În județul Vaslui, seceta severă a calamitat o suprafață totală de 40.637,93 hectare cu culturi de toamnă. Este vorba despre culturile de grâu, orz, orzoaică, rapiță și culturile de orzoaică de primăvară și mazăre care au fost recoltate în același timp cu culturile de toamnă.
În urma evaluărilor realizate de specialiștii din cadrul Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Vaslui, valoarea estimativă a pierderilor se ridică la suma de 60.956.895 lei. DAJ Vaslui a întocmit un raport sinteză privind gradul de afectare al culturilor, pe care l-a transmis Ministerului Agriculturii.
Viorel Humă, fermier din zona Ștefan cel Mare, a spus că producătorii agricoli se confruntă cu un an agricol foarte greu.
„Este foarte greu de reluat ciclul agricol. Știm că trebui motorină, utilaje, semințe, tot ce ține de înființarea unei culturi. Venim după un an secetos, în care producții nu prea am făcut și, practic, nu avem ce vinde ca să putem face un ban să ne apucăm din nou să investim. Puținul pe care l-am recoltat îl ținem deocamdată pe stoc, crezând că în viitoul apropiat va mai crește un pic prețul și prin creșterea prețului să zicem că am obținut și noi cât de cât pe hectar ca să putem relua un nou proces. De recoltat în continuare la porumb va fi zero producția că nu are realizat niciun știulete, iar la floarea soarelui dacă vom recolta 10% va fi foarte bine”, spunea Viorel Humă.