Est News

75 de noi locuri de parcare de reședință ultramoderne pentru locuitorii Sectorului 1 din Capitală

Locuitorii Sectorului 1 vor beneficia de 75 de noi locuri de parcare de reședință ultramoderne, se arată într-un comunicat al Primăriei. Potrivit sursei citate, în premieră pentru această zonă administrativă, administrația locală a Sectorului 1 va construi șapte parcări automatizate pe structură metalică de tip Smart Parking.

“În București există o lipsă acută a locurilor de parcare. Numărul de autoturisme a crescut foarte mult, iar fostele administrații locale nu au făcut practic nimic ca să amelioreze această stare de fapt. Mai mult, s-a construit haotic și s-au redus spațiile verzi și locurile de parcare. Pentru că îmi doresc ca în cel mai scurt timp posibil să reducem acest deficit, am inițiat un program de amenajare a parcărilor de reședință. Vor dispărea din peisajul urban garajele construite ilegal, am demolat câteva în zona centrală, iar dezvoltatorii imobiliari vor trebui să asigure parcări pentru imobilele pe care le ridică, conform legii. Nu este respectată legea, nu vor primi avizele necesare de construire!”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Exit mobile version