Est News

Boala șoferilor – consumul de alcool! Polițiștii cercetează mai multe persoane care au încălcat legea

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.

Ieri, 21 noiembrie 2022, ora 18:33, polițiștii Biroului Rutier Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Decebal din municipiul Vaslui, au depistat un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 41 de ani.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

Sâmbătă, 19 noiembrie 2022, ora 17:45, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localitatății Fruntișeni, județul Vaslui, au depistat un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 41 de ani.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la Spitalul Municipal Bârlad pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

Vineri, 17 noiembrie 2022, ora 22:13, polițiștii Biroului Rutier Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe  strada Mihai Eminescu din municipiul Bârlad, județul Vaslui, au depistat un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un tânăr de 20 de ani, care a provocat un  eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

Șoferul autoturismului a înmânat polițiștilor rutieri un permis de conducere, asupra căruia exista suspiciunea de a fi fals.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.    În urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost negativ.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor  de ”conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere”, ”falsul material în înscrisuri oficiale” și “uzul de fals”.

 

 

Exit mobile version