Est News

Pavilionul III al secției Boli infecțioase din cadrul Spitalului de Urgență ”Elena Beldiman”, complet renovat

Pavilionul III al secției Boli infecțioase din cadrul Spitalului de urgență ”Elena Beldiman” va fi repus în funcțiune după o jumătate de an în care aici au avut loc lucrări ample de renovare.
Tencuiala veche, zugrăveala, gresia, faianța au fost înlocuite cu unele noi; au fost schimbate ferestrele și ușile, precum și instalațiile electrice și sanitară, a fost montat linoleum medicinal, iar băile, cabinele de duș, precum și saloanele au acum obiecte sanitare nou-nouțe.
”Situația de la secția Boli Infecțioase, care funcționează, din păcate, în trei pavilioane, este una deficitară de zeci de ani, însă pandemia a evidențiat și mai mult problemele existente aici. La Pavilionul III, au fost circa 6 luni în care s-a muncit continuu, pentru că totul era într-o stare deplorabilă. Peste tot, în saloane, vestiare, holuri, toalete, săli de duș era greu până și de privit, darămite de utilizat. Acum, cei 28 de pacienți care vor putea fi internați în pavilionul proaspăt renovat și igienizat, vor fi primiți în curățenie și condiții civilizate”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
Cheltuielile au fost suportate în cea mai mare parte de bugetul local al municipiului Bârlad, de unde au fost alocați 555.000 lei, la care s-a adăugat și suma de 88.000 de lei, provenind din donațiile strânse în urma unei campanii de strângere de fonduri derulată de Asociația RestartEdu, la inițiativa doctorului Ovidiu Ciobotaru.
”Le mulțumim tuturor antreprenorilor care au direcționat bani pentru îmbunătățirea condițiilor din această secție, tuturor celor care au donat și care și-au oferit sprijinul într-un fel sau altul. Spiritul civic este o calitate tot mai rară în zilele noastre și cu atât mai mult asemenea gesturi sunt de apreciat”, a mai transmis primarul Dumitru Boroș.
sursa: Primăria municipiului Bârlad-paginaoficială
Exit mobile version