Ieri, 24 noiembrie a.c., jandarmii vasluieni alături de polițiștii din cadrul Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui au desfășurat activități preventive la Școala Gimnazială Gîrceni și la Centrul de Tineret Negrești.
Astfel, continuă seria activităților preventive desfășurate în unitățile școlare din județul Vaslui.
Temele, intitulate ,,Școala în siguranță”, ,,Drepturile copiilor” și ,,Foc de artificii”, au fost urmărite cu interes de elevii și cadrele didactice prezente. Toți cei prezenți au primit pliante, iar mesajele transmise au fost mai ușor de înteles cu ajutorul materialelor video.
Având în vedere că urmează perioada sărbătorilor de iarnă, au fost prezentate și aspecte legate de materialele pirotehnice, riscurile și consecințele legale folosirii acestora.
Aceste întâlniri urmăresc, în special, reducerea violenței școlare, dar și încurajarea dialogului în vederea identificării principalelor probleme cu care se confruntă elevii în mediul școlar, social sau familial.
Jandarmii și polițiștii sunt preocupați în permanență de siguranța școlară, astfel că activitățile vor continua pe parcursul întregului an școlar în instituțiile de învățământ de pe raza județului Vaslui.