Est News

Au început lucrările de construire a Centrului de zi pentru persoanele vârstnice

Centrul va fi ridicat pe strada Nicolae Tonitza (zona Stadion), pe locul unei foste centrale termice. Va avea o suprafață de 343 mp.
Este prima investiție dedicată bârlădenilor vârstnici ce se realizeazăla Bârlad, valoarea totală fiind de 2.097.841 lei (fără TVA).
Lucrările sunt executate de asocierea formată din firmele Amenajări Ivcons SRL și ACS New Antreprenor Construct SRL. Constructorii vor trebui să finalizeze obiectivul în termen de 10 luni.
”Așa cum am mai spus, acest centru nu va fi dedicat pensionarilor așa zis «de lux». Ținta o reprezintă vârstnicii singuri sau marginalizați, care se vor putea bucura aici de socializare, de evenimente culturale, de activități de divertisment. Vor avea condiții de a participa la jocuri de societate, gimnastică, dans, activități de creație, vor beneficia de consiliere etc.”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
Viitorul centru de zi va putea fi utilizat zilnic de un număr de 80 de persoane
sursa: Primăria municipiului Bârlad-paginaoficială
Exit mobile version