Est News

40% dintre persoanele infectate cu virusului HIV/ SIDA sunt discriminați de prieteni

40% dintre persoanele infectate cu virusului HIV/ SIDA declară că au fost discriminați de prieteni, 35% de personalul medical care nu tratează HIV în mod obișnuit (de exemplu, la serviciile de medicina muncii sau la maternitate), iar restul au fost discriminați pe internet (29%) sau de angajați din sistemul public, de exemplu la Poliție (18%), se arată într-un studiu realizat de fundația Baylor. Studiu a fost dat publicității joi, 1 decembrie, când este marcată Ziua mondială de luptă împotriva HIV/SIDA („World AIDS Day”).

 

„Remarcăm faptul că stigmatizarea și discriminarea au scăzut în ultimii 15 ani, dacă ne raportăm la datele anterioare, dar totuși peste 20% dintre pacienți tot mai trec prin experiențe nu doar neplăcute, dar și traumatizante. La clinica Baylor pacienții sunt tratați pe principii de respect și egalitate, și de asemenea în multe locuri lucrurile s-au schimbat în bine, dar mai sunt multe lucruri de făcut. Rezultatele studiului nostru pot îndruma autoritățile și factorii de decizie în prioritizarea acțiunilor anti-stigmă și discriminare”, a declarat Ana-Maria Schweitzer, director executiv al Fundației Baylor Marea Neagră.

Context

Ziua mondială de luptă împotriva HIV/SIDA („World AIDS Day”) este marcată în fiecare an la 1 decembrie, pentru a aminti oamenilor din întreaga lume să fie uniţi în lupta împotriva HIV/SIDA, prin susţinere oferită bolnavilor cu HIV, dar şi prin activităţi de comemorare a persoanelor care au murit din cauza SIDA, conform site-ului worldaidsday.org.

Sloganul sub care se desfăşoară, în 2022, Ziua mondială de luptă împotriva HIV/SIDA este „Rock the Ribbon”, fundiţa roşie purtată putând mesajul de solidaritate cu persoanele care trăiesc cu HIV, la nivel mondial. Fundiţele roşii pot fi comandate online pe site-urile https://www.worldaidsday.org/the-red-ribbon/; https://www.worldaidsday.org/fundraising/; https://www.nat.org.uk/ourshop. Totodată, poate fi descărcată fundiţa roşie virtuală (de pe site-ul https://www.worldaidsday.org/virtual-red-ribbon/), ea putând fi postată pe reţelele social media folosind #RockTheRibbon.

Exit mobile version