Est News

Proiect de 12,3 milioane de lei în Oșești! Drumurile din satul Buda vor fi modernizate din primăvara anului viitor

Comuna Oșești a câștigat un proiect important de reabilitare a infrastructurii rutiere, finanțat prin Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”. Este vorba despre străzile din satul Buda, care vor fi modernizate pe o lungime de aproape șapte kilometri.

„Am încărcat documentația pe platformă și așteptăm semnarea contractului de finanțare, iar în primăvara anului 2023 să începem lucrările. Valoarea totală a proiectului este de 12,3 milioane de lei, iar prin Programul „Anghel Saligny” noi am primit 11 milioane de lei. Nu este o problemă, până la urmă perioada de execuție este de 36 de luni. Mai primim restificări bugetare, mai insistăm la Instituția Prefectului, la Guvernul României, Consiliul Județean, trebuie să ducem la bun sfârșit lucrările”, a spus Ioan Todirașcu, primarul comunei Oșești.

Tot pentru modernizarea drumurilor comunale, autoritățile locale au finalizat studiul de fezabilitate pentru drumul Oșești – Pădureni. Valoarea proiectului este de 11 milioane de lei, urmând să fie reabilitați cinci kilometri de drumuri. În momentul în care va fi deschisă o linie de finanțare, proiectul va fi depus pentru obținerea sumelor necesare executării lucrărilor.

Programului „Anghel Saligny” are un buget alocat pentru următorii șapte ani de 50 miliarde de lei și vizează investiții în dezvoltarea infrastructurii. Programul funcționează pe modelul PNDL, cu câteva diferențe privind depunerea proiectelor, realizarea investițiilor, decontarea cheltuielilor. Ca și categorii de obiective finanțate este vorba despre infrastructura tehnico-edilitară: drumuri, poduri, podețe, variante ocolitoare, apă și canal, infrastructura de distribuție a gazelor naturale, racordul la sistemul de transport al gazelor.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

 

Exit mobile version