Est News

InfoCons te informează: Sfaturi utile pentru alegerea cadourilor de Moș Nicolae

Unele amintiri dragi din copilărie se leagă de jucăriile noastre preferate.
De aceea ne-am gândit să va informăm cu privire la câteva lucruri esențiale de care trebuie să țineți cont când achiziționați jucării, acum în luna în care acestea sunt foarte solicitate.

Decembrie este luna în care sărbătorile își lasă amprentele pe sufletele, dar și buzunarele noastre.

Este luna în care oamenii sunt îndemnați să fie mai buni, fie de cei din jur, de posturi radio sau de posturi TV, fie se automotiveaza, încercând parcă să compenseze pentru celelalte luni în care au avut mici scăpări negative. Trebuie să fim mai buni tot anul, nu doar acum.

Este luna în care deși încercăm să fim mai armoniosi și înțelegători, totodată suntem, sau unele persoane sunt, din ce în ce mai agitate sau nervoase din cauza cumpărăturilor pe care trebuie să le facă. Mici, mari cadouri celor dragi, mâncare, și mai ales jucării.

Luna decembrie este foarte iubită în mod special de copii, deoarece atunci ei primesc cadouri de la Moș Nicolae și Moș Crăciun. În orice familie, copiii au prioritate la cadouri.
Și ce iubesc copiii cel mai mult? Ați ghicit! Jucăriile.

Principiile care guvernează securitatea jucăriilor sunt cele care se regăsesc atât în Directiva privind securitatea generală a produselor, în Directiva Consiliului 88/378/EEC din 3 mai 1988 referitoare la securitatea jucăriilor, cât și în Directiva 2009/48/EC privind siguranța jucăriilor.

Directiva privind securitatea jucăriilor stabilește cerințele esențiale pe care jucăriile trebuie să le îndeplinească în cursul fabricării și înainte de punerea pe piață. Aceste cerințe se referă la proprietățile fizice, mecanice, la flamabilitate, la proprietățile chimice, electrice, igienice și radioactivitate. Deci, această directivă își propune să acopere toate categoriile de riscuri.

Jucăriile trebuie alese în funcție de vârstă, capacitățile și aptitudinile copilului, deoarece jucăriile care nu sunt destinate unei grupe de vârstă specifice pot să îl rănească.

Copiii sub 3 ani au tendința să bage jucăriile în gură și se pot îneca cu părțile mici ale acestora, de aceea trebuie respectate atenționările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, care se prezintă sub forma unei sintagme de tipul: `Atenție. Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni. Pericol de strangulare`.

Jucăriile trebuie să aibă marcate pe corpul lor, într-un mod vizibil, lizibil și durabil, următoarele elemente:

-coordonatele producătorului și/sau importatorului (numele, denumirea comercială/marca înregistrată a producătorului și/sau a importatorului și adresa la care pot fi contactați )

-numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare);

-marcajul de conformitate CE care conduce la supoziția că jucăria este sigură 

-dacă jucăriile sunt de dimensiuni mici, elementele de mai sus sunt indicate pe ambalaj sau într-un document care însoțește jucăria.

-este recomandată existența instrucțiunilor de utilizare și a avertismentelor specifice, însoțite de indicații privind precauțiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării; acestea trebuie să fie traduse obligatoriu în limba română

-trebuie să respectați întocmai aceste instrucțiuni și precauții.

-orice reclamație legată de o jucărie achiziționată trebuie semnalată mai întâi vânzătorului/magazinului de la care a fost cumpărată și în caz de nerezolvare, structurii teritoriale a ANPC sau asociațiilor pentru consumatori.

-patinele şi skateboardurile destinate utilizării de către copii trebuie să fie însoţite de avertismentul: ‘Atenţie! A se purta echipament de protecţie.’

-jucăriile care reproduc la scară redusă aparate sau instalaţii destinate adulţilor, trebuie să poarte avertismentul ‘Atenţie! A se folosi sub stricta supraveghere a unei persoane adulte!’

Se apropie Moș Nicolae, iar  consumatorii vor cumpăra cadouri pentru cei mici. În acest context, InfoCons vine în sprijinul consumatorilor cu alertele rapide pentru produsele nealimentare la nivelul Uniunii Europene!

Pentru a fi la curent cu toate alertele emise de Uniunea Europeană, InfoCons pune la dispoziția consumatorilor Aplicația Gratuită InfoCons. Prin descărcarea aplicației de pe App Store, Google Play sau App Gallery, consumatorii au acces direct și transparent la alertele pentru produsele nealimentare, actualizate zilnic și însoțite de detalii precum:

– denumire produs;
– țara vizată;
– gradul de risc;
-originea produsului;
-data la care intră alerta în vigoare;
-imaginea cu produsul ce face obiectul alertei;

Exit mobile version