Deși conceptul de “mașină zburătoare” nu este ceva nou, compania Alef Aeronautics, cu sediul în California (SUA), promite să scoată la vânzare un astfel de model într-un timp relativ scurt și impresionant – până în 2025.
Vehiculul numit “Model A” va costa 300 de mii de dolari, iar comenzile au fost deja deschise. Cumpărătorii interesați trebuie să plătească 150 de dolari pentru a se înscrie pe lista de așteptare, iar cei mai nerăbdători au posibilitatea de a plăti 1.500 de dolari pentru unul dintre primele locuri de pe lista startup-ului american. Compania precizează că testează încă din 2019 prototipul vehiculului zburător, iar modelele care vor fi livrate clienților dispun de o autonomie a bateriei de aproximativ 320 km.
Directorul executiv al companiei, Jim Dukhovny, a declarat pentru CNBC faptul că vehiculul este în mare parte gândit să rămână cu roțile pe asfalt, ridicându-se de la mici înălțimi, pe durate scurte, pentru a evita obstacole.
Cu toate acestea, unii analiști apreciază proiectul ambițios al companiei dar sunt sceptici în ceea ce privește producția în masă a vehiculului, cel puțin în viitorul apropiat. Mike Ramsey, analist la compania americană de consultanță și cercetare în IT, Gartner, a declarat că demararea producției în masă este o provocare pentru orice startup, mai ales când vehiculele ce trebuie produse la scară largă au nevoie de aprobări care nu se obțin ușor, mai ales în cazul unor vehicule zburătoare.
Sursa: CNBC