Est News

Un bucureștean stabilit fără forme legale în Dumești și-a amenințat fosta concubină cu acte de violență

Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Negrești au reținut un bărbat, în vârstă de 24 de ani, din municipiul București, care locuiește fără forme legale în comuna Dumești, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și violare de domiciliu.

La data de 25 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 21 de ani, din comuna Dumești, cu privire la faptul că fostul său concubin, un bărbat în vârstă de 24 de ani, ar fi provocat scandal, ar fi amenințat-o cu acte de violență și i-ar fi distrus telefonul mobil.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvâșirii infracțiunilor de amenințare și distrugere.

Totodată, polițiștii negreșteni au emis față de bărbatul cercetat un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile. Ulterior, la data de 29 noiembrie 2022, Judecătoria Vaslui a emis un ordin de protecție împotriva bărbatului, pe o perioadă de 6 luni, prin care acesta era obligat să păstreze o distanță de 100 de metri față de fosta concubină și față de domiciliul acesteia.

La data de 2 decembrie 2022, ora 23:07, Poliția Orașului Negrești a fost sesizată de către persoana vătămată, cu privire la faptul că, fostul concubin ar fi încălcat prevederile dispuse de instanța judecătorescă prin ordinul de protecție, prin aceea că s-ar fi deplasat la domiciliul unde aceasta locuiește cu familia sa și ar fi pătruns, fără drept, prin escaladarea gardului, în curtea locuinței, încercând să o contacteze.

În urma probatoriului administrat, la data de 3 decembrie 2022, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă  de 24 ore.

Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.

 

 

 

 

Exit mobile version