Est News

Două plicuri suspecte au ajuns în această dimineață la Ambasada Ucrainei din România

Potrivit Serviciului Român de Informații, este vorba de Ambasada Ucrainei, aflată pe Bulevardul Aviatorilor 24. “Pirotehniștii au demarat procedura standard pentru investigarea acestora. În urma controlului pirotehnic se va stabili dacă va fi nevoie ca acestea să fie ridicate și transportate în siguranță cu remorca container“, a transmis SRI.

Reamintim că în ultimele zile, reprezentanțe diplomatice și consulare ucrainene din mai multe state europene au primit pachete care conțineau organe de animale. Săptămâna trecută, un plic suspect a explodat la ambasada Ucrainei din Madrid, în timp ce se afla în mâna unui angajat. Acesta a fost rănit ușor și a mers la spital. Ulterior, mai multe dispozitive explozive trimise prin poștă au fost descoperite la mai multe instituții spaniole.

Exit mobile version