Est News

Jale pe șosele! Mai mulți șoferi au fost depistați de polițiștii vasluieni în timp ce încălcau legea

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.

Vineri, 2 decembrie 2022, ora 11:00, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Murgeni, din cadrul Poliției Orașului Murgeni, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 244, în localitatea Sărățeni, orașul Murgeni, județul Vaslui, au depistat un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 37 de ani, din comuna Șuletea, județul Vaslui.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Sâmbătă, 3 decembrie 2022, ora 15:10, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negreși, din cadrul Poliției Orașului Negrești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul comunal DC 115, în comuna Dumești, județul Vaslui, au depistat un autoturism înmatriculat în județul Iași, condus de către un tânăr de 18 ani din comuna Lunca Cetățuii, județul Iași.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că aceasta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, în autoturismul a fost identificat fratele conducătorului auto, un tânăr în vârstă de 24 de ani. Acesta i-ar fi încredințat fratelui său autoturismul, spre a fi condus pe drumurile publice, deși cunoștea că nu deține permis de conducere.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a celor doi tineri, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de”conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere” (sub spectul încredințării vehiculului spre a fi condus).

Sâmbătă, 3 decembrie 2022, ora 23:15, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe un drum public din localitatea Doagele, comuna Dragomirești, județul Vaslui, au depistat un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 33 de ani.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui recomandă să vă planificaţi din timp călătoriile, să vă interesaţi de condiţiile meteo-rutiere existente pe traseul ce urmează să îl parcurgeţi şi să adaptaţi viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.

Luând în considerare condițiile meteorologice prognozate pentru perioada următoare, conducătorii auto sunt obligați, prin lege, să-și doteze autovehiculele cu cauciucuri de iarnă pentru a se deplasa în siguranță pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.

Cauciucurile de iarnă sunt fabricate special pentru a face față șofatului în sezonul rece, iar condusul autovehiculelor, în condiții de frig, polei, ninsoare devine riscant pentru viața sau integritatea fizică a participanților la trafic.

Conform Directivei  92/23/CE, pe anvelopele de iarnă trebuie să fie aplicate literele „M+S”, „M.S” sau „M&S”. Aceste marcaje sunt obligatorii și în cazul cauciucurilor de tip “all season”. Menționăm faptul că, în legislație, nu este specificată o perioadă anume a anului în care conducătorii auto sunt nevoiți să aibă dotate autovehiculele cu anvelope de iarnă, lanțuri sau alte echipamente antiderapante, obligația fiind impusă de condițiile meteo.

Conform art. 102, alin. 1, pct. 28  din O.U.G. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice, „conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate”, este sancționată contravențional cu amendă cuprinsă între 9-20 de puncte sau avertisment.

De asemenea, în cazul prezentat mai sus, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia, se reţine de către poliţia rutieră, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

 

 

Exit mobile version