de Dănuț CIOBANU
Producătorii din județul Vaslui își vor primi până la sfârșitul acestui an ajutoarele financiare aferente mai multor programe guvernamentale. Este vorba despre ajutorul de minimis acordat pentru struguri de masă, cartofi, cultura de usturoi și legume. Zeci de fermieri au participat cu succes în cadrul acestor programe și acum așteaptă să le intre banii în conturile bancare.
Gigel Crudu, directorul Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Vaslui, a spus că a solicitat sprijinul financiar necesar pentru mai multe programe: struguri de masă, usturoi, cartofi și legume cultivate în spații protejate.
„La programul pentru struguri de masă avem zece fermieri, la usturoi 13, iar la cartofi un producător agricol. Pentru etapa a doua de producție la legume cultivate în spații protejate avem în total 51 de legumicultori și mai așteptăm documentele justificative privind comercializarea în seria a doua de la șase legumicultori”, a spus Gigel Crudu.
Viticultorii vasluieni au putut depune până la data de 15 iulie inclusiv cereri pentru obținerea ajutorului de minimis în valoare de 1200 euro/ha, prevăzut în „Programul de susținere a producției de struguri de masă pentru anul 2022”. Prevederile schemei de ajutor de minimis se aplică pentru producția de struguri de masă, următoarelor categorii: producătorilor agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător; producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale; producătorilor agricoli persoane juridice.
Din cei 19 producători înscriși în programul guvernamental de susținere a producției de usturoi au mai rămas doar 13. Pentru anul 2022, ajutorul de minimis pentru susţinerea producţiei de usturoi se acordă întreprinderilor/întreprinderilor unice care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole pentru susținerea producției de usturoi, respectiv producătorilor agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător, valabil până la 31 decembrie 2022, producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familialecât și producătorilor agricoli persoane juridice.
Agricultorii din județul Vaslui au beneficiat și de schema financiară „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de cartof de consum pentru anul 2022”. Până la data de 15 iulie s-au depus cererile pentru obținerea ajutorului de minimis în valoare de 200 euro/hectar. Prevederile schemei de ajutor de minimis se aplică pentru culturile de cartof de consum, următoarelor categorii: producătorilor agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător; producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale; producătorilor agricoli persoane juridice.