Primăria Negrești va recepționa în perioada imediat următoare una din cele mai mari investiții în infrastructura rutieră derulată în ultimii ani. Proiectul a vizat conectarea celor șase sate aparținătoare de centrul urban cu drumuri asfaltate.
„În acest moment, după doi ani de mandat, nicun sat nu mai este cu drumuri din piatră sau pământ. Am reușit să fac lucrul acesta prin cea mai mare investiție derulată în ultimii doi ani în Negrești. Valoarea totală a lucrărilor s-a ridicat la suma de 17 milioane de lei”, a spus Cristi Rusu, primarul orașului Negrești.
La fel ca și în alte UAT-uri din județul Vaslui, explozia prețurilor la materialele de construcții a provocat numeroase probleme autorităților locale. Prin urmare, la unele proiecte mari de investiții care aveau asigurate cofinanțarea a fost nevoie de identificarea unor noi surse de finanțare. Este vorba despre proiectele pe infrastructură, construcția pieței agroalimentare, studiul de fezabilitate pentru spital etc.
„Anul trecut pentru aste proiecte erau asigurate cofinanțările. Anul acesta suntem nevoiți să căutăm alte surse de finanțare atât pentru ordonanța nr. 15, cât și pentru ordonanța nr. 47, bani pe care nu îi avem. Așa cum spune legea suntem obligați să încheiem aceste acte adiționale, urmând să căutăm surse de finanțare, pentru că aceste surse nu sunt specificate în lege. Avem nevoie pentru orașul Negrești de o sumă între unu și două milioane de lei”, spunea Cristi Rusu.
(Dănuț CIOBANU)