Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) respinge ferm ca total inadmisibilă poziția Austriei de a vota negativ privind aderarea României la spațiul Schengen. Instituția a convocat-o pe ambasadoarea Austriei la București ”pentru a i se comunica poziția României și protestul MAE față de atitudinea nejustificată și inamicală a Austriei, care va produce consecințe inevitabile asupra relațiilor bilaterale. Ambasadoarei Austriei i s-a transmis că votul negativ al Vienei surprinde cu atât mai mult în contextul existenței unor relații diplomatice îndelungate, cu o tradiție de peste 100 de ani, între țările noastre”.
”Austria s-a singularizat și autoizolat în cadrul Uniunii Europene”, se mai arată în informarea de presă, iar MAE consideră că votul este ”complet injust și lipsit de orice motivare obiectivă, mai ales în condițiile în care România a acționat cu deschidere și transparență în relația cu toți partenerii europeni, inclusiv Austria, iar gradul de pregătire al țării noastre în aplicarea prevederilor acquis-ului Schengen a fost confirmat, în repetate rânduri, de experții UE și ai statelor membre. Poziția Austriei este cu atât mai inadmisibilă cu cât această poziție de neacceptare a României a fost exprimată pentru prima dată pe 18 noiembrie 2022, în condițiile în care cu numai două zile înainte, pe 16 noiembrie 2022, Austria exprima sprijin deplin pentru aderarea României în mod formal și oficial la reuniunea de la București a Forumului Salzburg”.